IMG_6435_! IMG_6440_!

Mi-am propus sa inlocuiesc clasica paine cu ceva mai gustos. Prin urmare, am inceput pregatirile inca de ieri, pentru ca astazi sa ma bucur de niste turte facute in tigaie si care merg perfect cu orice mancare. Eu prepar turtele cu ceapa.

 

Pentru 6 turte, aveti nevoie de urmatoarele ingrediente:

400 g faina tip 650

1 ceasca ulei masline

1 ou

2 fire ceapa verde

200 ml apa calduta

Sare

Seminte de coriandru proaspat macinat (optional)

 

Mod de preparare:

Prepararea aluatului nu necesita prea multa stiinta. Adaugati oul batut peste faina si amestecati. Adaugati sarea, apa calduta si amestecati pana cand compozitia este omogena si usor lipicioasa. Portionati aluatul in cate bucati doriti, si asezati-le intr-un vas mic peste care adaugati uleiul, dupa care pastrati compozitia la rece timp de aproximativ 24 ore.

A doua zi, procedam astfel:

Intindeti aluatul cu mainile pe un blat de lucru, presarati cu ceapa verde tocata si coriandru, rasuciti aluatul sub forma de clatita si apoi aranjati-l precum o spirala (cuib). Turtele se gatesc in tigaie sau pe plita, fara ulei, cate 3 minute pe fiecare parte.

 

Sa aveti pofta.