Emanciparea socială începe (și) din farfurie. Este o convingere personală, din perspectivă culinară, un crez politic al omului care refuză să bea vin în pahare din plastic, un deziderat fundamental și fundamentat pe o orânduială a valorilor socio – culturale care se vrea occidentală.

Reformarea unui stat, renașterea unui popor, îngroparea unor partide politice și sădirea unora noi începe cu asumarea trecutului și a unui cumul de vicii sociale de care ne facem responsabili, direct sau indirect, dar și din înțelegerea unor factori, unor elemente, care ne cioplesc chipul și care contribuie net la multitudinea de defecte care ne caracterizează. Factori și elemente care ne profilează în ochii generațiilor de după, cele de dinainte și ai lui Dumnezeu. Pentru că este și despre Dumnezeu.

Profilul omului emancipat într-o societate emancipată, cu convingeri emancipate și o clasă politică emancipată poate fi definit în funcție de acești factori sau aceste elemente care presupun, printre altele, obiceiurile cotidiene. De la hrană la maniere, de la ținută la educație, de la așteptările personale până la responsabilitatea socială.

Privește farfuria din fața ta ca să înțelegi cine și mai ales ce ești. Uită-te împrejur pentru a înțelege cu cine te asociezi, gustă din pahar și convinge-te daca merită să irosești o licoare pe un nepriceput. Lasă-i pe alții mai pricepuți și de bună credință să te ghideze pentru că, în cea mai pesimistă ipoteză, rămâi la fel.

O revoluție a conștiinței sociale începe cu fiecare individ în parte iar o părticică din ceea ce poate fundamenta această renaștere a conștiinței este revoluționarea felului în care privim ritualul mesei. În opinia mea, sunt doi factori care, indiferent de cultură, religie, rasă, etnie, poziționare geografică sau istorică, unesc relativ necondiționat oamenii: credința și hrana. Despre credință, aceasta poate să-i dezbine în aceeași măsură, depinde de context, însă în privința ritualului mâncatului argumentele contra sunt greu de identificat.

Oamenii se așază la aceeași masă și de aici încep majoritatea poveștilor frumoase, a celor de succes, armistițiilor, alianțelor, căsniciilor, prieteniilor. Ritualul mesei soluționează diferende, litigii, neînțelegeri și, de cele mai multe ori, contribuie decisiv la nașterea unor idei inovatoare.

Însă ritualul mesei este incomplet în lipsa detaliilor care îl înnobilează iar noi, cei emancipați, trebuie să ținem seamă de ele. Odată cu educația începem să înțelegem că indiferent de condiția socială, statut, nivelul de educație sau capacitatea financiară ori a mijloacelor de subzistență, sunt aspecte de care ne putem îngriji fără prea mult efort.

Deși pare banal, vom evolua din punct de vedere culinar, în spiritul emancipării sociale, înțelegând că tacâmurile din plastic nu ar trebui să existe și că este de neconceput să fii pus în postura să savurezi o masă, sa participi la acest ritual demn de un cetățean european, utilizându-le. În aceeași ordine de idei, în opinia mea, ar trebui să învățăm să mâncăm mai puțin pe stradă și mai mult în casă sau restaurant, după caz. În măsura în care grăbim inutil ritualul mesei, îl aducem la stadiul primitiv de necesitate și nu cel de eveniment social. Poate că o față de masă ar trebui să fie indispensabilă iar noi, indiferent de conjunctură, ar trebui să dăm importanța cuvenită unor astfel de detalii.

Posibilitățile sunt limitate, câteodată viața cotidiană devine complicată, însă loc pentru calitate în detrimentul cantității sau a prețului neobișnuit de scăzut va fi întotdeauna. Ieșirile la restaurant pot fi rare însă calitative, experimentale în detrimentul celor dese, riscante și anoste. Dincolo de o tejghea sau o ușă de bucătărie sunt oameni care muncesc și care trebuie să își câștige existența fără grija zilei de mâine, motiv pentru care serviciile unui restaurant trebuie răsplătite, dincolo de costul unui meniu pentru care, de cele mai multe ori, avem prejudecăți. Astfel de prejudecăți pun presiune pe și în defavoarea calității, iar acesta este motivul pentru care ar trebui să ne fie frică să mâncăm ieftin. Avem întotdeauna opțiunea firească a unei mese în familie, un ritual pe care mulți îl neglijăm. Mesele în familie consolidează relațiile dintre membri acesteia, cultivând totodată gusturi și obiceiuri sănătoase, iar atunci când nu avem o familie trebuie să avem puterea să realizăm una.

Poate că ar fi bine să studiem mai mult natura alimentelor, modul lor de preparare, inclusiv de servire, și să alegem să cumpărăm, atât cât ne permitem, produse bune. Inhibarea dezvoltării de noi produse nesănătoase poate fi realizată doar prin încurajarea consumului responsabil și calitativ. Poate că aceste repere ar trebui să le avem și în relațiile interumane, sub rezerva că iertarea este atributul omului evoluat.

Înainte de a schimba paradigme sociale ar fi util să începem cu noi iar una din schimbările fundamentale, în perspectiva unei societăți sănătoase, mental și fizic, se referă la modul în care mâncăm și felul în care înțelegem să ne bucurăm de ritualul mesei, în mod echilibrat, fără excese și consumând în mod responsabil. Așa cum înțelegem să împământenim astfel de ritualuri, așa vom defila și prin viață.

Să cultivăm gustul bun și bunul gust, zic.